Grădiniţa noastră a încheiat în luna februarie un protocol de colaborare cu Muzeul Judeţean de ştiinţele Naturii Prahova, cu scopul de a desfăşura cu preşcolarii de 5-6 ani activităţi didactice cu teme despre natură pe tot parcursul anului şcolar într-un spaţiu educaţional captivant şi relevant pentru copii, oferit de către muzeu. Joi, 15 februarie 2018, 28 de copii de la Grupa mare Iepuraşii, însoţiţi de cele 2 cadre didactice ale grupei, 6 părinţi şi alţi 3 însoţitori din personalul de îngrijire au mers la muzeu, unde au participat la activitatea de cunoaşterea mediului cu tema „Animale acvatice”, susţinută de profesorul muzeograf care a folosit materiale didactice deosebite. Activitatea a fost interactivă, copiii au fost încântaţi de tot ce au văzut şi experimentat.